Sfântul Policarp spunea creștinilor din Filipi: „Tinerii să fie fără prihană în toate, înainte de orice îngrijindu-se de curăția lor și înfrânându-se de la orice lucru rău. Este bine să se abțină de la poftele cele din lume, că „orice poftă luptă împotriva duhului“ și că „nici desfrânații, nici adulterii, nici sodomiții nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu“ , nici cei ce fac lucruri nesocotite. De aceea tinerii trebuie să se îndepărteze de toate acestea, supunându-se preoților și diaconilor ca lui Dumnezeu și lui Hristos. Fecioarele trebuie să viețuiască fără de prihană și cu conștiința curată“.
În după-amiaza zilei de 27. 05.2021, la parohia noastră, în cadrul cercului pastoral Sf. Vasile, nr. 10 , Flămânzi, a avut loc cateheza demonstrativă cu tema Implicarea tinerilor în viaţa Bisericii. Repere scripturistice. Au fost prezenţi preoţii parohi din cercul pastoral, îmreună cu pr. Ungureanu Ionuţ, respossabil cu organizarea catehezelor demonstrative şi domnul profesor doctorand Creţu Alexandru de la Iaşi, profesor de religie. Cateheza a fost mixtă, formată din aproximativ 50 de participanţi copii şi adulţi. După pregătirea aperceptivă, s-a anunţat tema şi s-a trecut la tratare, din care voi publica doar o parte:
Tinerii și tinerețea în Sf. Scriptură
"Sfânta Scriptură oferă numeroase exemple de tineri care au fost aleși de Dumnezeu pentru a contribui la realizarea planului Său de mântuire a lumii, precum și modele de raportare a adulților față de tineri, în special când li se transmite acestora cuvântul Evangheliei și credința Bisericii.
Vechiul Testament conține dispoziții clare cu privire la obligativitatea educării copiilor și tinerilor în spiritul legii și al tradiției poporului evreu. Prima îndatorire în ce privește educația copiilor revenea mamei (Pilde 1,8; 6,20).
În cazul băieților, pe măsură ce aceștia creșteau, intervenea și tatăl, ambii părinți având îndatorirea de a da copiilor lor mai ales o profundă educație religios-morală (Ieșire 10,2; 12,26; 13,8; Deuteronom 4,9; 6,7; 32,7). „Scopul major al educației la vechii evrei era pe de o parte, învățarea Legii divine, iar pe de altă parte, supunerea față de această Lege în sensul aplicării ei la viața de zi cu zi.“
În Deuteronom 6, 6-7 citim: „ Cuvintele acestea (adică poruncile divine, n. n.) să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și te scoli, să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță la fruntea ta“. Educația și instrucția religioasă trebuiau săvârșite încă de la o vârstă fragedă: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Pilde 22,6).
În afară de părinți, un rol important în educația religios-morală a poporului revenea preoților și leviților. Preoții aveau îndatorirea „de a deosebi cele sfinte de cele nesfinte și cele curate de cele necurate și de a-i învăța pe fiii lui Israel toate legile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise.“ (Lev 10, 10-11).„
În Noul Testament, Sfintele Evanghelii îl prezintă în numeroase locuri pe Mântuitorul Hristos în compania tinerilor sau făcând referire la această vârstă.
Înainte de toate, trebuie amintit faptul că Însuși Mântuitorul Hristos Și-a îndeplinit misiunea de Mijlocitor către Tatăl (I Tim 2,5), în plină vârstă a tinereții, El începându-și activitatea mesianică, după mărturia Sfinților Evangheliști, când era „ca de treizeci de ani“(Lc 3,23).
Este semnificativ faptul că cele mai mari minuni săvârșite de către Mântuitorul Hristos, - cele trei învieri din morți - au fost săvârșite asupra tinerilor (fiica lui Iair – Mc 5,22-43; fiul văduvei din Nain – Lc 7,12-15), și prietenul Său Lazăr – In 11). Această rechemare la viață, adresată tinerilor, din partea Fiului lui Dumnezeu întrupat, poate fi interpretată ca un simbol al invitației permanente pe care Dumnezeu o lansează către cei tineri, pentru redescoperirea vieții întru El, pentru El și împreună cu El. De asemenea, aceeași invitație este valabilă pentru toți credincioșii, care au datoria de a-și redescoperi permanent tinerețea spiritului, cu dinamismul și entuziasmul caracteristic.
În mod paradoxal, menținându-și și cultivându-și astfel de calități, bătrânii au șansa de a deveni la fel sau chiar mai tineri în spirit, decât înșiși tinerii, aceștia din urmă putând fi catalogați drept bătrâni atunci când se arată neglijenți față de ele. „Un tânăr care nu tinde la continuă depășire, un tânăr care duce o existență stătută, e mai degrabă un bătrân decât un tânăr.
Tinerețea prin definiție tinde la mai mult, la o continuă ascensiune“.
În același sens poate fi interpretat și îndemnul-chemare prin care Domnul Iisus îl readuce pe tânărul din Nain la viață: „Tinere ție îți zic, scoală-te!“. Semnificația acestui cuvânt este aceea a unui cuvânt de ordine, a unui reper, a unei lozinci program; sensul acesteia este: fii treaz, fă ceva, fii în acțiune, nu sta nelucrător; nu sta nelucrător pentru că ai energii de tânăr .
Devotamentul și fervoarea specifice tinereții au fost consemnate în sfintele Evanghelii, indirect, prin relatările despre tânărul înfășurat într-o pânză (Mc 14,51), care la scurt timp după prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, după ce toți ucenicii fugiseră (Mc 14,50) el totuși îl urma pe Domnul. De asemenea, este memorabil momentul încredințării de către Domnul Hristos a Maicii Sale către tânărul apostol Ioan (In 19,25-27), cel care din devotament față de Domnul, era de față atunci când El a fost răstignit, în ciuda pericolului de a fi prins de căpeteniile iudeilor.
Sfântul Marcu, relatând momentul întâlnirii dintre tânărul bogat și Mântuitorul Hristos 17,22), surprinde, spre deosebire de ceilalți evangheliști, un amănunt semnificativ : Mântuitorul „l-a privit cu drag“. Cei mai mulți interpreți pun acest amănunt pe seama faptului că acest tânăr era însuși autorul celei de-a doua Evanghelii, totuși este interesant faptul că tânărul, deși era la o vârstă care predispune la o viață degajată, lipsită de griji, mai ales el fiind și bogat, cu toate acestea a putut răspunde fără preget: Învățătorule, toate acestea (poruncile legii, n.n.) le-am păzit din tinerețile mele“ (Mc 10- 20).
Felul în care decurge întrevederea din acest punct este semnificativă pentru fiecare tânăr și pentru fiecare creștin în general. Pentru că tânărul căuta desăvârșirea, Învățătorul a găsit Cuvânt și pentru această situație: crucea și urmarea necondiționată. Tânărul a plecat întristat, însă interesant de observat este atitudinea sa față de cuvintele Mântuitorului, pe care nu le-a dezaprobat, nici nu le-a negat, de unde putem deduce că atunci nu era în stadiul de a porni pe drum, dar ulterior, conform tradiției, a renunțat la averi, așa cum îi ceruse Domnul.
Cuvântul tânărului „toate le-am plinit“ și gestul său de a fi plecat întristat reprezintă două repere valabile pentru viața multora dintre tinerii creștini: fiecare poate spune că ceva a împlinit și tot la fel se întristează pentru că multe alte lucruri bune au rămas nesăvârșite. Așadar, aceste două atitudini au rămas ca două jaloane pentru viața tinerilor creștini din toate timpurile .
Dinamica pastorației tinerilor este surprinsă într-un mod cu totul special, în relatarea despre cei doi ucenici în drum spre Emaus (Luca 24, 13-35). Când Iisus i-a întâlnit prima dată pe acești doi ucenici după moartea și învierea Sa, în drum spre satul Emaus, El i-a întrebat despre ce vorbeau în drumul lor cu atâta înflăcărare. El le-a ascultat cu atenție răspunsul despre evenimentele din Ierusalim, precum și confuzie și chiar incertitudinea în care se aflau. După ce au terminat, El le-a răspuns interpretând textele din Vechiul Testament despre Mesia și despre cele ce aveau să se întâmple. Ajungând la Emaus, ucenicii l-au convins pe Cel care le vorbise atât de convingător să rămână peste noapte în același sat, iar întâlnirea lor a culminat cu frângerea pâinii, când ucenicii au recunoscut în noul lor prieten pe Iisus Cel Înviat.
În același fel, pastorația tinerilor poate începe cu prezența efectivă în mijlocul tinerilor și dialogul cu aceștia, fapt ce le conferă speranță și încrederea de a pune întrebări. Ascultarea atentă a intereselor și preocupărilor specifice acestei vârste, permite celui care se ocupă de activitățile cu tinerii să înțeleagă mai profund nevoile și nivelul vieții spirituale a acestora. Doar după ce a ascultat mai întâi, coordonatorul de programe cu tinerii este capabil să ofere un răspuns, împărtășind tinerilor și împreună cu aceștia puncte de vedere, experiențe, valori, izvorâte dintr-o viață înrădăcinată în credință. Pe marginea reflecțiilor tinerilor despre lucrarea lui Dumnezeu în evenimentele din viața lor, se pot formula răspunsuri în lumina valorilor spirituale mărturisite și păstrate în și de către Biserică. Legătura creată prin aceste relații este consfințită în cadrul comunității, în special prin celebrarea Euharistică.
Pe baza modelului „Emaus“, pastorația tinerilor poate fi percepută drept misiunea Bisericii de a găsi căi adecvate de comunicare cu tinerii și de a le înfățișa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața lor. Este un răspuns la felul în care Mântuitorul Hristos proceda, punând slujirea înaintea învățăturii și oamenii înaintea instituțiilor.
Sfânta Scriptură a Noului Testament face referire în multe rânduri la tineri, evidențiind în special aspectul dinamic, oarecum revoluționar al acestei vârste. Sfinții Apostoli și în general primii creștini sunt înfățișați ca fiind animați de un zel tineresc, de neoprit pentru opozanții noii religii creștine. Când Sf. Ap. Pavel și ucenicul său, Sila, au vestit cuvântul Evangheliei în Tesalonic, iudeii și mulțimile întărâtate de aceștia au protestat furtunos împotriva „celor care au tulburat toată lumea“ (F.Ap. 17,6) și care ajunseseră și în cetățile lor.
Sf. Apostol Petru acordă o atenție deosebită relației dintre tineri și adulți sau vârstnici, în Biserică. Este posibil ca, pe fondul diferențelor de perspectivă dintre generația adultă – conservatoare, și tinerii mai disponibili spre schimbare, să fi apărut și în comunitatea creștină căreia se adresează Sf. Petru, o serie de tensiuni.
Este demnă de remarcat și are valoare paradigmatică atitudinea Sf. Petru, care nu pledează pentru o înăbușire a entuziasmului tineresc, atât de necesar oricărei comunități creștine; apostolul îi sfătuiește însă pe cei mai tineri dintre slujitori, să se supună celorlalți frați întru slujire, mai ales acelora care sunt mai înțelepți și experimentați (I Petru 5,5).
Îndemnul Sf. Petru se aliniază sfaturilor prin care și ceilalți autori biblici, atrag atenția tinerilor dornici de afirmare și de originalitate, asupra pericolului slăbirii legăturii cu tradiția și al alterării comuniunii spirituale cu înaintașii sau contemporanii de vârstă mai înaintată, și implicit al autoexcluderii pe această cale de la izvorul unei vieții autentic creștine. Totodată, se atrage atenția și celor în vârstă să-i asculte pe tineri și să se comporte așa încât să merite într-adevăr stima pe care aceștia, împreună cu toți membrii Bisericii le-o acordă.
O imagine succintă și totuși consistentă a poziției tânărului în Biserică, se poate desprinde din epistolele Sfântului Apostol Pavel către Timotei. Ambele epistole sunt scrise din punctul de vedere al omului deja înaintat în vârstă și bogat în experiență, care se adresează ucenicului și prietenului său mai tânăr, a cărui credință și trăire creștină se datorează în bună parte celui dintâi. Aceasta reiese clar din modul de adresare utilizat de Sf. Pavel: „lui Timotei, adevărat fiu în credință“ (I Tim 1,2).
Transmiterea credinței pe această cale, de la o persoană mai în vârstă și experimentată, către un ucenic tânăr, dornic de cunoaștere și plin de abnegație, reprezintă paradigma clasică a zămislirii credinței și este o caracteristică esențială a primelor veacuri ale creștinismului. Epistolele către Timotei, îl înfățișează pe autorul acestora, Sf. Pavel, împărtășindu-i ucenicului său din credința și experiența sa, însă fără a-și face ucenicul dependent de el însuși, și fără a-l modela pe acesta după propriul său chip, ci conducându-l spre adevăratul Învățător, Hristos Domnul.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, adresându-se lui Timotei, îl îndemna să își îndeplinească sarcinile impuse de misiunea sacerdotală la care a fost chemat, cu devotament și fervoare, în așa fel încât nimeni să nu îl disprețuiască pentru vârsta sa tânără. (I Tim 4,12). Este semnificativ faptul că Apostolul Neamurilor arată respect și considerație pentru orice vârstă, fără a practica diferențieri și fără a minimaliza importanța vreuneia dintre etapele prin care o persoană trebuie să treacă în drumul firesc spre maturitate. El însuși afirmă: „când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat am părăsit cele ale copilului.“ (I Cor 12, 11)
În esență, mesajul său pentru Timotei este acela de a nu-și neglija harul care i-a fost împărtășit prin punerea mâinilor (hirotonia) mai-marilor preoților (I Tim 4,14). Autentic cunoscător al profunzimilor sufletului omenesc, Sf. Pavel nu pretinde de la ucenicul său o maturizare miraculoasă în viața duhovnicească, nici nu se așteaptă ca acesta să atingă desăvârșirea înstantaneu, ci-i recomandă să aplice în propria viață ceea ce propovăduiește, „făcându-se tuturor pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția.“(I Tim, 4,12). În privința relațiilor dintre cei tineri și cei mai vârstă, Sf. Pavel îi scrie lui Timotei ca acestea să fie asemănătoare celor din familie, fapt care denotă semnificația și considerația pe care viața familială le dobândiseră în cadrul comunităților creștine.
Este evident că în viziunea Apostolului Neamurilor tinerețea nu este doar vârsta entuziasmului creator, a devotamentului sau a elanului misionar, chiar și pentru cei chemați la misiunea sacerdotală. În a doua epistolă adresată lui Timotei, cuvântul său devine mai tranșant atunci când își pune în gardă apropiatul colaborator cu privire la „poftele tinereților“, care nu menajează pe nimeni la această vârstă. Deși nu menționează care sunt aceste vicii, Sf. Pavel indică remediile prin care ele pot fi evitate sau vindecate și acestea sunt „dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Dumnezeu cu inimă curată.“ (II Tim 2, 22)."
Recapitularea s-a facut pe baza de intrebari si raspunsuri, cum ar fi:
Ce îmi place, ce nu îmi place la Sf. Biserica?
Ce am putea face sa îi aducem la biserica?
Tineri obligaţi să vina la biserica? Pana unde putem merge fără a le ingradi libertatea.
Asocierea :Importanţa oricarui madular al trupului. Tinerii fac parte din Trupul Bisericii.
Generalizarea: Sfântul Ioan Hrisostom îndeamnă ca educația să înceapă a se realiza din vreme, formându-se copilului deprinderea cu cele bune. „Tinerețea – zice Sfântul Părinte – este sălbatică, având nevoie de mulți priveghetori, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulți hrănitori […]. Tinerețea este ca un cal sălbatic, ca o fiară sălbatică, și dacă de la început și din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune niște hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obișnuința va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute și vătămătoare, și nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ținem totdeauna în întreaga înțelepciune și cumpătare, fiindcă abuzul în această privință pierde tinerimea mai mult decât orice“ .
Aplicarea
Încurajarea tinerilor la participarea activă în viaţa Bisericii: prieteni , copii, nepoţi.
Recompense: (carte de rugăciuni).
Rugăciunea.
