Scurt Istoric

Istorie August 10, 2021

Biserica cu hramul  „Sf. Ier. Nicolae”, este construită în mijlocul satului Nicolae Bălcescu I, pe un teren puţin plan, prin care trece şoseaua naţională Botoşani – Iaşi.

Biserica parohială este construită din piatră şi cărămidă şi acoperită cu tablă zincată.

Construcţia acestui locaş a început în anul 1909 şi a fost finalizată în anul 1915, când în ziua de 06 decembrie a fost sfinţită de către arhiereul vicar Antim Botoşăneanul.

Din cauza începerii  primului război mondial, nu s-au putut face lucrări de pictură, la aceste greutăţi s-a mai adăugat şi starea economică a credincioşilor.

La îndemnul preotului Eugen Dumitru trecut la cele veşnice, în anii 1970 – 1974 s-a pictat biserica în interior, s-a confecţionat o catapeteasmă nouă, strana arhierească precum şi strane pentru credincioşi. Atât pictura cât şi mobilierul din Biserică s-au făcut cu cheltuiala credincioşilor.

Preoţii care au slujit această biserică sunt: pr. Toma Savescu care este ctitorul acestui sfânt locaş, care a slujit între anii 1899 -1935 (fiind transferat de la Parohia Prăjeni); pr. Eugen Dumitru transferat de la Parohia Dumbrăveni – Suceava, 1935 - 1979.

Menţionăm că între anii 1942 – 1960 a funcţionat ca preot II Pr. Porembschi Leonida. Din anul 1979, 01 iulie este transferat preot Alupei Ilie de la Parohia Poiana Flămânzi.

De la 1 septembrie 2018 până în prezent preot paroh este Pr. Cârlan Valentin.

Parohia este formată dintr-un singur sat, cu o singură biserică şi cimitir, are în prezent un număr de 548 familii, iar suflete 1409.

Biserica se întreţine prin contribuţia credincioşilor şi serviciile religioase.

Starea morală a enoriaşilor este bună, cea materială este mijlocie, ocupaţia este 80 % agricultura şi creşterea vitelor, iar ca vicii consumul de alcool. Parohia se află într-o stare de îmbătrânire deoarece vârsta creedincioşilor crca 70%  este de peste 60 de ani.

Biserica nu are obiecte de inventar preţioase, nu posedă obiecte de valoare istorică şi nici documente vechi.

Între anii 2007 – 2008 s-a făcut repictarea bisericii în tehnica fresco de către familia pictorului Buzuloi Vasile pentru această strădanie pe ziua de 19 septembrie 2009, s-a făcut resfinţirea bisericii de către I.P.S. Mitropolit Teofan, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul şi Presfinţitul Ioachim Băcăuanul.

În 2014 a fost schimbat acoperişul bisericii parohiale cu tablă de inox aurită şi refacute turnurile şi faţada bisericii în tehnică nouă.

Din anul 2018 pănă în prezent construim o casa parohială nouă, acum lucrând la înteriorul acesteia!

 

Citește alte articole despre: nb1